mindwell logo MENIU

Importanța antrenamentului mental în sportul de performanță

Florin Barbu

Importanța antrenamentului mental în sportul de performanță

Antrenamentul mental constă în pregătirea sportivului din punct de vedere psiho-emoțional prin tehnici psihologice și comportamentele, îmbunătățindu-i astfel  performanțele sportive pentru a putea concura la cel mai înalt nivel, a face față situațiilor stresante, a se putea diferenția de ceilalți competitori și a obține rezultatele dorite.

Antrenamentul mental influențează și stă la baza celorlalte tipuri de antrenamente de natură fizică, tehnică și tactică, având rolul de a amplifica pregătirea de zi cu zi a sportivului. Toate aceste laturi ale antrenamentului sunt o sumă de piese de puzzle, se consolidează inițial separat ca apoi să le așezi împreună și să creezi un întreg solid, puternic și eficient.

Provocările carierei de sportiv

Partea mentală își face simțită prezența încă de la începutul parcursului de sportiv de performanță. Încă de la primele provocări, frustrări, dificultăți, stări de oboseală și eșecuri.

Aș vrea sa dau câteva exemple de situații întâlnite în cariera mea de sportiv pe care le-am experimentat, le-am observat la ceilalți sportivi și poate, de care te-ai lovit și tu:

  • Te-ai aflat în situația în care anxietatea te-a acaparat, gândurile te-au distras sau emoțiile te-au copleșit înainte de meci sau pe parcursul lui și nu ai mai reușit să te aduni pentru a juca la nivelul dorit?
  • Ai avut momente în care ți-ai pierdut motivația și dorința de a te mai antrena sau momente în care ai uitat de ce ai ales să faci aceste sacrificii de la bun început?
  • Poate că lucrurile nu decurg așa cum îți dorești și te afli intr-un blocaj în carieră, simți că te antrenezi bine și depui tot efortul dar nu vezi progresul și rezultatele dorite
  • Un aspect inevitabil de care te vei lovi când concurezi este înfrângerea și eșecul. Înfrângerile nu sunt deloc ușor de gestionat și se întâmplă frecvent sa îți revii cu greu după o înfrângere sau după un șir de înfrângeri
  • Poate că la antrenament joci foarte bine și la meci nu poți evolua la fel, simți că nu reușești să intri în starea de meci și competiție, astfel nu beneficiezi nici de starea de flow pentru a juca la cel mai înalt nivel al tău.

Fiecare sportiv se lovește constant pe parcursul carierei de aceste stări și situații, iar aici apare nevoia antrenamentului mental. Astfel de probleme pot fi preîntâmpinate sau gestionate prin tehnici și instrumente specifice psihologiei sportive, învățate și practicate împreună cu un specialist.

Metode și tehnici de antrenament mental

Fiecare tehnică și abordare urmărește atingerea unui obiectiv specific, astfel antrenamentul mental include:

  • psihologie pozitivă;
  • meditație;
  • mindfulness;
  • exerciții și tehnici de respirație;
  • hipnoză și autohipnoză;
  • dialogul intern și schimbarea narațiunii;
  • setarea de obiective;
  • construirea mindsetului;
  • tehnici de reglare emoțională;
  • exerciții de vizualizare;
  • neuroplasticitate.

Instrumentele principale ale sportivului sunt mintea sa și corpul său, iar toate aceste tehnici dezvoltă conexiunea minte-corp, relație esențială în timpul antrenamentelor și meciurilor competiționale.

Ce vei obține în urma antrenamentului mental

  • Vei observa îmbunătățirea jocului tău ca întreg și vei simți că îți este mai ușor să menții un nivel înalt al jocului, astfel vei obține rezultatele mult dorite și bine meritate;
  • De asemenea, vei fi capabil să îți crești nivelul jocului în momentele echilibrate ale meciului, când lucrurile nu decurg în favoarea ta sau în momentele decisive pline de tensiune;
  • Vei avea un nivel de concentrare crescut și îți va fi mai ușor să îl păstrezi pe toată durata meciurilor și antrenamentelor;
  • Vei putea să intri în starea de flux lăsând subconștientul să proceseze ce se întâmplă într-un mod natural;
  • Stima ta de sine și încrederea în ceea ce poți să faci va crește și vei intra în competiție cu încredere că vei câștiga;
  • Îți vei dezvolta reziliența, toleranța la frustrare, disciplina, vei învața cum să gestionezi presiunea și vei duce până la capăt sarcini dificile. Aceste calități te vor ajuta să susții antrenamente mai grele și să ai un avantaj față de competiție în momentele cheie;
  • Vei deprinde tehnici de gestionare ale stresului, anxietății și vei putea să activezi resursele de energie ale corpului în momentele de oboseală și să-ți păstrezi calmul și luciditatea în momentele de tensiune;
  • Eșecurile, meciurile pierdute și accidentările sunt situații care apar în viața unui sportiv. Aceste momente imprevizibile sunt greu de tolerat dar prin instrumente specifice vei învăța să intri în relație cu corpul tău pentru a grăbi vindecarea și recuperarea. Vei învața cum să folosești o înfrângere ca motivație pentru meciurile următoare și nu ca element demoralizant și cum să transformi o perioadă de eșecuri într-o perioadă de victorii prin ajustări mentale;
  • Poate aspectul care face diferența la cel mai înalt nivel este controlul gândurilor și al emoțiilor. Gândurile apar de multe ori automat și pot reprezenta o distragere. Emoțiile apar de asemenea fără controlul nostru, pot pune stăpânire pe corp și ne pot influența puterea de decizie sau îngreuna executarea unei mișcări chiar dacă a fost antrenată.

Astfel, prin antrenament mental vei putea în timpul meciului să îți modifici gândurile și perspectiva jocului, să îți reglezi emoțiile și să le canalizezi în favoarea ta. Te vei afla în control și vei alege ce să faci cu fiecare gând și emoție în parte.

A fi sportiv de performanță implică multe sacrificii și întrebarea este cu ce vei rămâne la finalul călătoriei. Indiferent de rezultatele obținute și performanțe vei rămâne cu ceea ce ai antrenat ani la rand și ceea ce ai învățat pe parcurs. Sportivul de performanță va fi o persoană capabilă să se descurce în viață și să facă față greutăților și provocărilor.