Psihonutriția

Ce este psihonutriția?

Pe scurt, psihonutriția este știința care studiază relația dintre minte și alimentație. Pare simplu, nu? Totuși nu este doar atât. Psihonutriția, în întregul ei, este despre înțelegerea tipului de relația pe care am dezvoltat-o, de-a lungul vieții, cu mâncarea, este despre patternurile emoționale care ne determină să facem anumite alegeri alimentare, despre comportamentul și reacțiile pe care le avem în fața alegerilor culinare (când, cum și de ce).

Intervenția în planul psihonutriției este una interdisciplinară care trebuie să aducă „la aceeași masă” un nutriționist, un psiholog și un antrenor sportiv, deoarece scopul principal al intervenției nu este pierderea în greutate, deși se întâmplă și asta dacă ne dorim, ci dezvoltarea unui stil de viață sănătos sustenabil în timp. Psihonutriția nu promite schimbări peste noapte, nu se bazează pe diete spectaculoase sau remodelări miraculoase, ci susține un stil de viață sănătos și echilibrat, o acceptare de sine și o adaptare la un mediu social foarte solicitant și dinamic.

Ce presupune consilierea în psihonutriție?

În consilierea nutrițională abordăm felul în care deciziile privind ceea ce mâncăm, tiparele noastre de aport alimentar, ne influențează starea de sănătate generală. De foarte multe ori, ceea ce alegem să punem în farfurie, cât și sentimentul de foame, sunt influențate de factori psihologici și emoționali

Cele mai comune moduri în care ne folosim de alimentație:

• Ca răsplată: după cât am muncit azi, merit și eu un burger

• Pentru a ne alina: am avut o zi grea/stresantă, voi manca o felie de tort, când mă așez la TV

• Pentru a scăpa de plictiseală: m-am cam plictisit, parcă aș mânca o ciocolată

Beneficiile psihonutriției

Psihologia în nutriție aduce beneficiul major de a ne ajuta să ne înțelegem propria relație cu mâncarea (cum și de ce facem anumite alegeri) și de a ne ajuta să resemnificăm această relație.

Mâncarea este o sursă principală de energie vitală, dar, în lumea modernă, a ajuns să fie ceva mai mult de atât, mâncăm de fericire, mâncăm de supărare, mâncăm pentru că suntem stresați, nervoși, anxioși, etc, dar rareori mâncăm dintr-o nevoie sănătoasă și funcțională de aport nutritiv.

Discursurile celor care apelează la suportul nostru sunt destul de similare, foarte multi fac afirmații de genul ”după o ceartă cu soțul/șoția/copilul/șeful/mama etc, mă trezesc în fața frigiderului, nici nu știu ce caut, iau orice îmi pică în mână” sau „sunt atât de stresat/ă la serviciu încât ronțăi toată ziua câte ceva” și diverse variațiuni pe tema, dar toate se încheie cu „apoi, când mă liniștesc, îmi pare rău”.  

Cum aplicăm principiile psihonutriției

Foarte mulți pacienți simt că pierd controlul asupra felului și a motivului pentru care se alimentează și ajung să creadă că așa sunt ei și pur și simplu nu au voință, nu se pot abține. Acesta este momentul în care este necesar să ceară ajutor. Culpabilizarea nu este o soluție, ci din contră, agravează lucrurile și din punct de vedere nutrițional și mai ales, emoțional. Gusturile și obiceiurile alimentare, ca orice alte obiceiuri, se pot educa, învăța și reînvăța. Dacă, la un moment dat în viață, cel mai probabil într-un mod inconștient, am deprins un stil de a mânca, de ce să credem că acum, într-un mod conștient și asumat, nu putem învăța altul?

Vom începe prin a observa felul în care mâncăm:

• De ce mâncăm?

• Cât mâncăm?

• Ce mâncăm?

Evaluăm împreună felul în care facem alegerile culinare, care sunt elementele care ne stârnesc cel mai mult (emoțiile, gândurile, viața socială,etc) urmând ca apoi să stabilim împreună cea mai bună metodă de a acționa spre o schimbare sustenabilă, lipsită de culpabilizare și îmbogățiă de acceptare.

Stresul, agitația vieții de zi cu zi, multitudinea de gânduri și decizii, sunt factori care ne împiedica să ne atingem potențialul și lasă loc haosului în viața noastră. Toate duc la dezechilibru, atat în plan emoțional cât și nutrițional, iar la sfârșitul zilei totul se rezumă la alegeri: aleg să îmi trăiesc viața pe care mi-o doresc, prezent și asumat, sau aleg să las viața să „mă trăiască pe mine”, înecându-mă în vinovăție și nemulțumire? Când lucrurile devin grele și copleșitoare este semnul clar că ne aflăm în fața unei alegeri, una pe care nu trebuie neapărat să o luăm singuri. Așa cum „este nevoie de un sat să crești un copil”, tot așa este nevoie de o echipă să restabilești obiceiuri. Decizia este întotdeauna la tine, inclusiv aceea de a căuta îndrumare și asta este minunat!

Fii în controlul vieții tale!