Relația de cuplu

Cuplul este definit general ca un parteneriat sau reuniune formată din două persoane, bazată pe o legatură constantă și/sau datorată unei apropieri afective.

Relația de cuplu reprezintă o nouă viaţă, viaţă în doi, ca rezultat al deciziei construirii unei existenţe alături de un partener, căutat şi găsit, dorit şi acceptat, ce îți va aduce: afectivitate, înţelegere, atenţie, tandreţe, toleranţă, iubire, adaptabilitate, idealuri, comunicare totală, răbdare şi preţuire, şanse de noi construcţii familiale, copii şi speranţe de mai bine.

În contextul psihologiei cuplului sunt studiate cuplurile care tind să se mențină în timp, longevive, în care există relații sentimentale și/sau sexuale, în care se manifestă un puternic determinism mutual, partenerii stimulându-se și potențându-se reciproc. Din perspectiva acestei discipline, cuplul poate fi definit în sens larg ca fiind matricea concomitent biologică, emoțională, culturală și socială, rezultată din unirea dintre doi parteneri.

Cuplul poate fi armonic, satisfacator, stabilizator, având mari șanse de a se transforma într-o căsătorie, sau, din contra, dizarmonic, nesatisfacator, distorsionant, tinzând spre disociere/dizolvare.

Cuplul se prezintă ca o structură socio-umană, bidimensională, în care partenerii, se satisfac, se completează şi se susţin reciproc, se stimulează în dezvoltarea individuală şi comună, atât în plan biologic, psihologic, cât şi social unul prin intermediul celuilalt. Din acest punct de vedere, cuplul poate întruni cel puţin două tendinţe: una, de stabilitate şi consonanţă existenţială, de echilibru, armonie şi plăcere, în forma cuplului conjugal, iar a doua tendinţă este cea disonantă, de instabilitate, dezarmonie, de obţinere a unor „plăceri” de scurtă durată, doar ca defulare sexuală, în forma cuplului erotic. În primul caz, cuplul conjugal este rezultatul alegerii partenerului şi se conturează după faza de îndrăgostit prin manifestarea dragostei, a atracței sexuale, ca unire afectivă a două persoane determinată de factori mentali, afectivi, morali, intelectuali ce depăşesc structura naturală, biologică, a individului uman (J. Evola, 1994).

Construirea unei relații de cuplu este un act de voinţă și afectivitate alături de alte procese psihice şi intelectuale care determină acţiunile necesare înfăptuirii cuplului.

Ca o formă a relaţiilor interpersonale, cu o conotaţie aparte, cuplul presupune observarea și analizarea propriilor caracteristici şi trăsături prin intermediul celuilalt, se bazează pe complementaritate, respecti satisfacerea complementară a trăirilor, a legăturilor statornice dintre parteneri care stă la bază compatibilității.

În cuplul marital, persoanele parteneriale îşi sincronizează conduitele, manifestă comportamente comune și reuşesc să obţină o identitate calitativă a răspunsurilor la stimulii interni sau externi. Cuplul marital reprezintă unitatea dată de relaţia dintre cei doi parteneri prin căsătorie, deci cu recunoaştere socială legală, împlinirea căutării interumană, de dragoste şi iubire care se dobândeşte în situaţii şi condiţii sociale, etnice, religioase şi tradiţionale specifice.

Din punct de vedere psihologic, “căsătoria este o relație psihologică între doi oameni conștienti, o construcție complicată, alcatuită dintr-o serie întreaga de date subiective si obiective, având o natură foarte eterogenă”(C.G. Jung); Este un proces interpersonal al definirii și maturizarii noastre ca personalități, de autocunoaștere prin intercunoaștere; este o’’experiență trăita’’ și care nu poate fi înțeleasă decât din interiorul trăirii (I. Mitrofan, C.Ciuperca).